sâmbătă, 24 septembrie 2016

Ichthys – Duminica a XVIII-a după Rusalii

Evanghelia de la Luca 5,1-11
1 Pe când mulţimea Îl îmbulzea, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu, şi El şedea lângă lacul Ghenizaret, 2 a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. 3 Şi urcându-Se într-una din corăbii care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat. Şi şezând în corabie, învăţa, din ea, mulţimile. 4 Iar când a încetat de a vorbi, i-a zis lui Simon: Mână la adânc, şi lăsaţi în jos mrejele voastre, ca să pescuiţi. 5 Şi, răspunzând, Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic nu am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. 6 Şi făcând ei aceasta, au prins mulţime mare de peşte, că li se rupeau mrejele. 7 Şi au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie, să vină să le ajute. Şi au venit şi au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se afunde. 8 Iar Simon Petru, văzând aceasta, a căzut la genunchii lui Iisus, zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos. 9 Căci spaima îl cuprinsese pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, pentru pescuitul peştilor pe care îi prinseseră. 10 Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună cu Simon. Şi a zis Iisus către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni. 11 Şi trăgând corăbiile la ţărm, au lăsat totul şi au mers după El.

 1. Două pescuiri minunate. Pescuirea minunată despre care ne vorbeşte Evanghelia acestei Duminici are loc la începutul relaţiei Mântuitorului cu ucenicii Săi.

Pescuirea minunată

Părintele Constantin Galeriu,
predică la Duminica a XVIII-a după Rusalii

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Binecuvântaţi şi dreptmăritori creştini ai Sfintei Biserici a Domnului nostru Iisus Hristos, Vom asculta mai întâi cuvântul (dumnezeiasca Evanghelie de astăzi) şi apoi taina, deoarece cuvântul tâlcuieşte, explică taina. De aceea în dumnezeiasca Liturghie, în partea întâi este Evanghelia, deci cuvântul, şi în partea a doua, taina Euharistiei; atunci, după ce preotul rosteşte cuvintele Mântuitorului: „Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu! Beţi dintru acesta toţi, acesta este sângele Meu, al legii celei noi, care pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor“ (şi adăugă Mântuitorul: „Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea“) şi se cântă: „Pre Tine Te lăudăm, pre Tine Te binecuvântăm“, preotul, în numele lui Hristos, cu Hristos în Duhul Sfânt, se roagă: „Încă aducem Ţie această jertfă duhovnicească şi fără de sânge. Te chemăm, Te rugăm, cu umilinţă la Tine cădem. Trimite Duhul Tău cel Sfânt peste noi şi peste aceste daruri ce sunt puse înainte!“ Peste noi – adică peste toţi; şi peste daruri, adică cele pe care le-au adus credincioşii creştini: pâinea şi vinul, ce sunt puse înainte. „Şi fă, adică, pâinea aceasta, cinstit Trupul Hristosului Tău, iar ce este în potirul acesta, cinstit Sângele Hristosului Tău, prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt“. Şi pâinea şi vinul – se dezvăluie din adânc – devin, se prefac tainic în Mielul jertfit de la întemeierea lumii, în Trup şi Sânge dumnezeiesc, în Acela prin Care toate s-au făcut.

PREDICĂ LA DUMINICA A XVIII-A DUPĂ RUSALII (PESCUIREA MINUNATĂ)

Iubiţilor, iată astăzi înaintea ochilor noştri se deschide Evanghelia de la Luca, la capitolul 5, versetele 1-11. Iată ce ne zice sfântul evanghelist:
«În vremea aceea, pe când mulţimea Îl îmbulzea, ca să asculte Cuvântul lui Dumnezeu, şi El şedea lângă Lacul Ghenizaret, a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele.
Şi, urcându-se într-una din corăbii, care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat Şi şezând în corabie, învăţa, din ea, mulţimile. Iar când a încetat de a vorbi, i-a zis lui Simon: «Mână la adânc şi lăsaţi în jos mrejele voastre, ca să pescuiţi».

Biblia in istorie - Pescuirea minunata

marți, 13 septembrie 2016

Acatistul Sfintei Cruci

Rugaciunile incepatoare:
In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Predică la Înălţarea Sfintei Cruci – Sfântul Serafim Sobolev

Smerenia este singura cale pentru dobândirea darurilor Crucii Domnului.
Toţi trebuie să ştim, iubiţilor întru Hristos fiii mei, însemnătatea mare şi mântuitoare a Crucii Domnului. Despre această însemnătate sau mai bine zis despre darurile negrăite pe care le dobândim de pe urma Crucii, Sfânta Biserică a vorbit şi ieri şi astăzi, prin slujbele acestui mare praznic.
Despre aceasta vorbeşte Sfânta Biserică şi în stihira de la „Doamne strigat-am…”, ce se cântă la Vecernie. Aici se spune: „Crucea înălţându-se, toată făptura îndeamnă a lăuda preacurată Patima Celui ce S-a înălţat pe dânsa; căci întru aceasta, ucigând pe cel ce ne-a ucis pe noi, pe cei omorâţi i-a înviat şi i-a înfrumuseţat şi în ceruri a locui i-a învrednicit ca un milostiv, pentru mulţimea bunătăţii Sale.

Predica Pr. Arsenie Boca la Înălţarea Sf. Cruci

O! Într-una din cântările Bisericii, alcătuită după Psalmii lui David, preamărim pe Dumnezeu în cuvintele: “Sfânt este Domnul Dumnezeul nostru; înălţaţi pe Domnul Dumnezeul nostru şi vă închinaţi aşternutului picioarelor Lui, că Sfânt este”. O altă cântare bisericească, preamărind crucea zice: “Acum vedem aşternutul unde au stătut picioarele Tale Stăpâne…” Astăzi cu adevărat cuvântul cel de Dumnezeu grăitor al lui David a luat sfârşit, că iată arătat ne închinăm şi aşternutului preacuratelor Tale picioare.
Deci până la răstignirea Domnului pe cruce, crucea era lemnul morţii celei mai de ocară. Prin Sfintele Sale patimi, Iisus a schimbat ocara în slavă, încât Apostolul Pavel nu găsea alt cuvânt în care să se laude decât în Crucea Domnului, mustrând pe cei ce sunt vrăjmaşii crucii.
Deci lemnul crucii a fost prevestit prin prooroci, prin Moise şi prin David. Prin proorocul David ne porunceşte să ne închinăm Crucii, aşternutului picioarelor Lui, că sfânt este.
Oare de ce zice despre Cruce că e aşternut numai al picioarelor Lui? – Fiindcă Iisus S-a răstignit pe Cruce nu cu fiinţa Sa dumnezeiască, ci cu firea omenească, Adam cel nou, ceea ce în graiul profetului e tot una cu picioarele Lui Dumnezeu.

Predică la Înălţarea Sfintei Cruci

fragment din Praznicar
 Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Amin.
Preaiubiţi credincioşi!
N-a trecut o săptămână de când am prăznuit pe Născătoarea Celui Care a purtat Crucea pentru noi şi pentru a noastră mântuire. Şi „sabia trecută prin sufletul ei” (Luca 2, 33) iat-o acum prăznuită. Şi odată cu ea, toată istoria mântuirii noastre. Care, în capul Crucii, al aşteptării ei, începe cu mult înainte de a o vedea noi. Căci pomul cel din mijlocul Raiului, lemnul corabiei lui Noe, şarpele cel în pustie înălţat sau toiagul care lovind piatra şi pustia Merei apă dulce a dat neamului lui Israel, cel aflat în căutarea Ţării Sfinte (Ieşire XV, 22; XVI, 1), după ce mai înainte vreme despărţise apele mării, ca pe israeliteni să-i facă prin ape ca pe uscat a merge (Ieşire 17, 11) şi alte câteva momente ale istoriei mântuirii, vădeau venirea Crucii în taina izbăvirii noastre din rău şi din plata răului, din moarte.

Marți, 13 - De ce este păcat să credem în superstiţii

Superstiţiile reprezintă unul din cele mai des întâlnite tipuri de credinţe populare cu care s-au obişnuit poporul nostru. Chiar dacă majoritatea creştinilor frecventează astăzi slujbele Bisericii, se roagă zilnic acasă, aprinzând lumânări în faţa sfintelor icoane, în acelaşi timp foarte mulţi cred şi în unele „semne" care le-ar prevesti ghinioane sau succese şi care nu au nimic comun cu credinţa creştină.Poporul nostru adeseori creştin numai cu numele s-a obişnuit să „încreştineze" tot felul de obiceiuri şi tradiţii care sunt total străine credinţei creştin-ortodoxe Nu-i deajuns că săvârşim păcate peste păcate, dar le mai şi „încreştinăm". Beţivul zice: „nu-i păcat să bei vin că-i sângele Domnului". Cel stăpânit de păcatul lacomiei zice: „nu-i păcat să mănânci miecurea şi vinerea carne... că nu ce intră în gură spurcă pe om, ci, ce iese din gură". Fumătorul zice: nu-i păcat să fumezi, că nu scrie nicăieri că-i păcat...".
Uite-aşa facem din patimi şi din obiceiuri păcătoase tradiţii populare care nu sunt deloc creştine. Desfrânatul zice: „de ce-i păcat să desfrânezi?.., doar aşa a lăsat Dumnezeu...". 

Semnul văzut al iubirii Tale pentru noi

…Crucea este în Hristos, iar Hristos este pe Cruce; Crucea este imaginea lui Hristos răstignit, Fiul lui Dumnezeu; şi de aceea semnul Crucii, chiar şi umbra ei, sunt extrem de înfricoşătoare demonilor, ca semnul lui Hristos Însuşi, ca însăşi umbra Celui Răstignit.

…Noi experimentăm de asemenea efectul nebiruitei şi divinei puteri a Crucii glorioase şi dătătoare de viaţă; prin această putere noi izgonim din inima noastră patimile rele: descurajarea, trândăvia, teama şi alte curse ale diavolului. Crucea este prietena noastră şi binefăcătoarea noastră. Spun aceasta cu toată sinceritatea, eu cred cu tărie în adevărul şi puterea a ceea ce spun.

joi, 8 septembrie 2016

Maica Domnului şi femeia modernă



"Eu cred că femeia de astăzi şi-a uitat vocaţia. Si vocaţia care este? Fineţea, sensibilitatea, frumuseţea, tandreţea. Acestea sunt lucruri pe care femeia poate să le împărtăşească. Bucuria şi dragostea sunt completate de asumarea maternităţii. Până la urmă, femeia, aşa cum spunea Părintele Stăniloaie, este maica şi matca vieţii. În afara acestei vocaţii, femeia riscă să devină altceva, îndepărtându-se încetul cu încetul de menirea ei. Pe vremea comuniştilor, să fii buldozerist sau sudor, ca femeie, era un titlu de uriaş succes. Femeia muncind cot la cot cu bărbatul, femeia descoperindu-şi capacităţi ieşite din comun. Eu consider că e o anomalie. Nu! Femeia are vocaţia ei şi în această vocaţie se şi mântuieşte.

Cateheză despre Maica Domnului

1.     PREGĂTIREA APERCEPTIVĂ:
- Cultul Bisericii noastre este structurat pe o succesiune ierarhică bine determinată: adorare pentru Prea Sfânta Treime, supra-venerare (= supracinstire) pentru Maica Domnului şi venerare (= cinstire) pentru Sfinţi, Sfânta Cruce, Sfinţii Îngeri şi Sfintele Moaşte;
- Fecioara Maria a fost aleasă, pentru vrednicia ei, de Dumnezeu însuşi pentru a-L naşte pe Iisus Hristos, Mântuitorul nostru. Această alegere este o dovadă că însuşi Dumnezeu i-a acordat o cinstire fără egal, temei logic şi firesc pentru a o cinsti şi noi, oamenii, în chip deosebit. Din păcate nu toţi creştinii acceptă această logică. De aceea, o cateheză despre Maica Domnului este binevenită, din cel puţin două puncte de vedere: 1. Pentru a evidenţia temeiurile de bază ale cinstirii; 2. Pentru a răspunde atacurilor nedrepte din partea sectarilor.

2.     ANUNŢAREA TEMEIVom vorbi astăzi despre câteva dintre temeiurile cinstirii Maicii Prea Curate, deodată cu evidenţierea importanţei slujirii ei în iconomia mântuirii.

          

MAICA DOMNULUI – „CEA PRIN CARE RĂSARE BUCURIA”

 Pr. Adrian DINU

 Preliminarii.

 Părintele Dumitru Stăniloae a fost aproape șase decenii profesor la două Facultăți de Teologie, timp în care a adus o contribuție importantă la dezvoltarea învățăturii de credință a Bisericii. Bogata sa activitate teologică și pedagogică a avut rodiri și în planul „mariologiei”1 , în sensul îmbogățirii acestui domeniu teologic prin actualizarea învățăturii Sfinților Părinți. În acest studiu ne vom ocupa de ceea ce Părintele Profesor Dumitru Stăniloae a gândit și a scris în domeniul „mariologiei” sau mai degrabă al „theotokologiei”, pentru că așa îi plăcea să numească învățătura despre Sfânta Fecioară2 . În conștiința sa, Părintele Stăniloae nu a desprins niciodată învățătura despre Fecioara Maria de cea despre Mântuitorul nostru Iisus Hristos, pentru că așa este firesc și așa „învață” și icoana ortodoxă autentică cea mai răspândiă\: Fecioara este întotdeauna cu Pruncul în brațe, arătând spre El, iar ea primind binecuvântare alături de toți creștinii.  Aflaţi mai multe »

Maica Domnului ca exemplu pentru noi

Cucernice părinte, iubiţi fraţi şi iubiţi credincioşi, ca să fim cu adevărat cinstitori ai Maicii Domnului trebuie să o cunoaştem pe Maica Domnului şi mai ales putem fi cinstitori ai Maicii Domnului când îi urmăm exemplul.

 După ce duminică seara am spus ceva despre locul pe care îl are Maica Domnului în gândirea şi practica ortodoxă, în cultul ortodox, după ce ieri seara am spus ceva despre felul cum trebuie să ne raportăm noi înşine la Maica Domnului, în acestă seară gândul nostru va stărui în legătură cu Maica Domnului ca exemplu pentru noi, pentru că adevărata cinstire pe care o aducem Maicii Domnului nu trebuie să se rezume numai la gând şi numai la cuvânt, ci trebuie să treacă şi la viaţă, şi ca să o putem cinsti cu viaţa trebuie să ştim ceva despre Maica Domnului, să încercăm să întrupăm în noi virtuţile Maicii Domnului. Aflaţi mai multe »

Despre Maica Domnului - Sf. Siluan Athonitul


Când sufletul e în iubirea lui Dumnezeu, cât de bune, cât de plăcute şi vesele sunt atunci toate. Dar, chiar şi în iubirea lui Dumnezeu sunt întristări şi, cu cât e mai mare iubirea, cu atât mai mari sunt şi întristările. Maica Domnului n-a păcătuit niciodată, nici măcar cu un singur gând, nici n-a pierdut vreodată harul, dar şi în ea au fost mari întristări; iar când stătea lângă cruce, atunci întristarea ei a fost nemăsurată ca oceanul, şi chinurile sufletului ei au fost neasemănat mai mari decât chinurile lui Adam la izgonirea din rai, pentru că şi iubirea ei era neasemănat mai mare decât iubirea lui Adam în rai. Şi dacă a rămas în viaţă, e numai pentru că a întărit-o puterea Domnului, fiindcă Domnul a vrut ca ea să vadă învierea Lui şi, după înălţarea Lui, să rămână pe pământ spre mângâiere şi bucurie apostolilor şi noului popor creştin.

duminică, 4 septembrie 2016

Cuvant ortodox - Anul IV ,Nr. 50 (212), 01 - 07 septembrie, 2016

Răspunsul Iertării

Pentru pilda acestei Duminici trebuie să-i mulțumim Sfântului Petru, care apropiindu-se de Mântuitorul Îl întreabă, tainic oarecum: „Doamne de câte ori să îl iert pe fratele meu, când va păcătui împotriva mea? Până la șapte ori?” (Matei 18, 21) Pentru a-i răspunde, Domnul povestește pilda celor doi datornici, din care unul e absurd și nemilostiv. E răspunsul lui Dumnezeu la aroganța noastră, opunând boieria Lui iertătoare sărăciei noastre nemernice, de oameni dezintegrați în răutăți și absurd. Ce spune, de fapt, Hristos Domnul, ține de ierarhia valorilor în iertare. El e Stăpânul. Numai în raport cu El omul păcătuiește. Doar prin legătura Lui fundamentală cu omenitatea noastră, prin Întrupare, greșind aproapelui, păcătuim lui Dumnezeu. Fără întruparea Sa, iertarea între noi nu ar avea sens izbăvitor.

Iertarea împărtăşită – Duminica a XI-a după Rusalii

 
23 De aceea, asemănatu-s-a împărăţia cerurilor omului împărat care a voit să se socotească cu slugile sale. 24 Şi, începând să se socotească cu ele, i s-a adus un datornic cu zece mii de talanţi. 25 Dar neavând el cu ce să plătească, stăpânul său a poruncit să fie vândut el şi femeia şi copii şi pe toate câte le are, ca să se plătească. 26 Deci, căzându-i în genunchi, sluga aceea i se închina, zicând: Doamne, îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti ţie tot. 27 Iar stăpânul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul şi i-a iertat şi datoria. 28 Dar, ieşind, sluga aceea a găsit pe unul dintre cei ce slujeau cu el şi care-i datora o sută de dinari. Şi punând mâna pe el, îl sugruma zicând: Plăteşte-mi ce eşti dator. 29 Deci, căzând cel ce era slugă ca şi el, îl ruga zicând: Îngăduieşte-mă şi îţi voi plăti. 30 Iar el nu voia, ci, mergând, l-a aruncat în închisoare, până ce va plăti datoria. 31 Iar celelalte slugi, văzând deci cele petrecute, s-au întristat foarte şi, venind, au spus stăpânului toate cele întâmplate. 32 Atunci, chemându-l stăpânul său îi zise: Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. 33 Nu se cădea, oare, ca şi tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum şi eu am avut milă de tine? 34 Şi mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mâna chinuitorilor, până ce-i va plăti toată datoria. 35 Tot aşa şi Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă, dacă nu veţi ierta – fiecare fratelui său – din inimile voastre. ( Evanghelia de la Matei 18,23-35)

1. Cuvântarea bisericească (Mt 18). Evanghelia acestei Duminici cuprinde ultima parte a ceea ce se numeşte Cuvântarea despre viaţa comunitară sau Cuvântarea biseri­cească (Mt, cap. 18).

Lecţia inimii

(Duminica a 11-a după Rusalii – Matei XVIII, 23-35)

Pilda Duminicii acesteia, a XI-a după Rusalii, numită şi a „datornicului nemilostiv“ m-a dus cu gândul la o pagină din Cuviosul Paisie Aghioritul, pe care am citit-o în zilele trecute: „…Hristos nu spune: «Dacă te roagă cineva să mergi o milă, tu să mergi două», ci spune: «Dacă te sileştecineva să mergi o milă, mergi două» (Mt 5, 41). Şi nu spune: «Dacă îţi cere haina, dă-i şi cămaşa», ci: «Dacă îţi ia haina, dă-i şi cămaşa» (Mt 5, 40). (…) …dacă cineva pune în lucrare spusa din Scriptură şi dacă-l sileşte unul să meargă o milă, merge şi mai departe, după aceea lucrează Hristos şi se schimbă duhovniceşte şi celălalt care l-a silit şi-şi face probleme de conştiinţă. «Măi, ia te uită, îşi spune el, eu        l-am silit să meargă o milă, iar el a mers mai departe! Câtă bunătate!» Dacă şi Hristos ar fi avut logica (…) omenească pe care o au astăzi mulţi oameni duhovniceşti, nu ar fi lăsat Tronul Său cel ceresc ca să Se coboare pe pământ să Se chinuiască şi să fie răstignit de noi, oamenii cei vrednici de plâns. Însă înlăuntrul acestei nereuşite a Lui, văzută omeneşte, era ascunsă mântuirea tuturor oamenilor. Dar ce a tras ca să ne mântuiască!…“ (Cuv. Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, III, Nevoinţă duhovnicească, Ed. Evanghelismos, Buc., 2003, p. 118-119).

miercuri, 31 august 2016

Mult pot şi sfinţii lui Dumnezeu, dar nici unul cât Maica Domnului

 Să aveţi mare evlavie, fraţilor, la Fecioara Maria şi fericită este casa şi familia aceea care are în casă icoana Maicii Domnului şi în fiecare dimineaţă îi citeşte Acatistul şi cinstitul ei Paraclis şi toţi ştiu rugăciuni către Maica Domnului. Mult pot şi sfinţii lui Dumnezeu, dar nici unul cât Maica Domnului. Dacă nu era Maica Domnului în ceruri, între Sfânta Treime şi noi, lumea asta se pierdea de mult. Ea pururea stă în genunchi şi se roagă Preasfintei Treimi.